3 Pazeste!     |     3 Pazeste!


Teatrul ACT
Teatrul ACT
Sponsor Fondator CONNEX
Sponsor 2000 ERICSSON
Calea Victoriei 126 - Tel/fax: 3 103 103 - E-mail: act@mediafax.ro



Prezentare generala a institutiei 

Fundatia Cultural-Artistica Teatrul ACT propune un exercitiu de teatru independent, fiind prima incercare de companie independenta din Romania, nesubventionata de stat, ce a avut ca scop principal amenajarea unui spatiu propriu multifunctional pentru spectacolele de teatru, film, dans si expozitii.

Printre primii sustinatori ai Fundatiei ii putem mentiona pe Sir Ian McKellen, Richard Eyre, Tom Stoppard, Tom Cruise, Dame Diana Rigg, Dame Judi Dench, Alan Bates, Alan Rickman, Ian Holm, iar printre membrii fondatori ai Fundatiei ii putem mentiona pe Marcel Iures, Mihai Maniutiu, Oana Pellea, Alexandru Dabija, Doina Levinta si Alexandru Darie.

Cel mai important proiect al Fundatiei, inainte de lansarea spatiului sau propriu din Calea Victoriei 126, este productia unui spectacol de teatru - Omor in catedrala, dupa T. S. Eliot, in regia lui Mihai Maniutiu si scenografia Doinei Levinta, avandu-l in rolul principal pe Marcel Iures. Premiera a avut loc la Teatrul National din Cluj, pe 1 octombrie 1995, urmata in 1996 de o serie de 12 reprezentatii la Almeida Theatre, Londra, Marea Britanie, in intervalul 30 iulie - 10 august.

Teatrul ACT este primul teatru de proiecte independent din Romania, deopotriva producator de spectacole proprii si scena gazda a unor spectacole produse de alte companii. Teatrul este interesat de coproductii cu companii de prestigiu din Romania si din strainatate.

ACT isi propune sa aduca in fata spectatorilor artisti de elita ai culturii romane si internationale, in spectacole de teatru, dans, muzica, in expozitii de fotografie si arta plastica. In paralel, ACT organizeaza stagii de pregatire atat teoretica cat si practica, simpozioane, seminarii si conferinte.

Teatrul ACT, un spatiu neconventional, unic, este proiectul pe care si l-a propus si l-a realizat Fundatia Teatrul ACT, organizatie non-guvernamentala, care a inceput din 1995 sa caute calea de a impune un nou model, o alternativa in viata teatrala romaneasca, aceea a teatrului nesubventionat de stat, bazat atat pe contributii ale societatii civile cat si pe sponsorizari, mai ales din partea sectorului de afaceri, sau pe finantare publica. Drumul a fost lung si deloc lipsit de greutati; insa acum proiectul fundatiei exista. Iar realizarea lui concreta nu ar fi fost posibila, daca generozitatea din 1995 a unor celebri oameni de teatru si film din Marea Britanie si Statele Unite nu ar fi fost urmata, in Romania, in 1998, de ajutorul financiar al companiei CONNEX, care a raspuns propunerii de sponsorizare a Fundatiei, si a devenit Sponsor Fondator al Teatrului ACT, iar in 2000 de sustinerea companiei ERICSSON, sponsorul Teatrului pentru anul 2000.

Proiectele propuse de Teatrul ACT raspund nevoii de noutate, si, in timp, s-au dovedit a fi utile atat publicului larg cat si specialistilor, tocmai datorita diversitatii acestora (spectacole de teatru, workshop-uri, dezbateri, lansari de carte, expozitii de fotografie, de icoane si de ceramica) si a modalitatilor de abordare a acestora.

Primul proiect al Teatrului ACT a fost Cetatea Soarelui, un spectacol de Mihai Maniutiu, cu Marcel Iures si Adrian Titieni. Desi a trecut mai bine de un an de la premiera - 24 septembrie 1998 - cu peste 40 de reprezentatii, aceasta productie se bucura in continuare de un mare succes atat in randurile publicului cat si ale criticii de teatru, participand cu 4 reprezentatii (dintre care 2 la cererea publicului) la sectiunea "Atelier" din cadrul Festivalului National de Teatru, care a avut loc in noiembrie 1999. Spectacolul a fost de asemenea invitat in cadrul Festivalului de Teatru si a Bursei Internationale de Spectacole de la Sibiu (iunie 1999), participare urmata de un scurt turneu la Ramnicu Valcea.

Printre alte importante realizari ale Teatrului ACT se numara doua workshop-uri internationale. Primul, Jerzy Grotowski. Repararea unei uitari, care s-a desfasurat la inceputul lunii decembrie 1998 - o coproductie a Teatrului ACT cu L'Academie Experimentale des Theatres Paris si Editura Unitext, in colaborare cu Workcentre Jerzy Grotowski Pontedera Italia, Centrul International de Arta Contemporana Bucuresti, si cu sprijinul Centrului Cultural Roman de la Paris - a fost o premiera pentru Romania, prezentand metoda de lucru si teoria teatrala ale regizorului polonez Jerzy Grotowski, si bucurandu-se de participarea colaboratorilor apropiati ai regizorului si a unor specialisti de referinta in studiul teatrului grotowskian, George Banu si Michelle Kokosowski. A doua manifestare de acest gen, in mai 1999, realizata in parteneriat cu Centrul Cultural francez din Cluj, a fost un Atelier de Dans Contemporan, condus de dansatorul si coregraful francez Sylvain Groud, membru al renumitei Companii de Dans Contemporan Preljocaj, si s-a bucurat de participarea a numerosi dansatori, actori, (sau studenti la actorie) si coregrafi romani.

Teatrul ACT s-a implicat in egala masura in organizarea de spectacole de binefacere pentru copiii fara adapost; in acest sens, a pus bazele unei stranse colaborari cu Organizatia Umanitara CONCORDIA, careia I s-a alaturat mai tarziu Fundatia Culturala Sigma Art - o colaborare concretizata in realizarea unui Spectacol de Craciun (decembrie 1998) si in productia unei serii de spectacole de teatru-dans prezentate de-a lungul intregului an 1999, spectacole in care au fost implicati copii ai strazii aflati in recuperare medicala si psihologica la Ferma Pentru Copii de la Aricestii - Rahtivani. Aceasta colaborare s-a continuat cu realizarea unui nou spectacol de teatru-dans, Decembre, care a avut loc pe 19 decembrie 1999, cu ocazia Craciunului.

De asemenea, Teatrul ACT a fost singurul teatru din Romania care si-a asumat riscul unei stagiuni teatrale pe timp de vara, prezentand, alaturi de spectacolele realizate in colaborare cu Fundatia Sigma Art si Organizatia Umanitara CONCORDIA, o serie de aproximativ 30 de reprezentatii cu spectacolul Sa zbori spre paradis, o productie a Companiei Independente Teatrul Inexistent. Initiativa, neobisnuita, daca nu unica, in spatiul teatral romanesc, s-a bucurat de succes in randurile publicului si ale criticii.

Teatrul ACT - alaturi de Weimar 1999 Capitala Culturala a Europei si de Teatrul Odeon din Bucuresti - a coprodus singurul spectacol care a reprezentat Romania in cadrul Festivalului Frankenstein - Ein Monster Festival (Weimar, Germania) cu 6 reprezentatii sustinute intre 10 si 19 septembrie 1999. Spectacolul, Genosse Frankenstein, Unser Geliebter Fuhrer! (Tovarase Frankenstein, Conducator Iubit!), realizat de Mihai Maniutiu, dupa un scenariu propriu, cu o distributie de exceptie - Marcel Iures, Oana Pellea, Dorina Lazar - a constituit un adevarat eveniment pentru publicul si critica de teatru din Germania. Productia a fost de altfel inregistrata si transmisa de televiziunile germane 3sat si arte, si preluata si difuzata in decembrie 1999 de postul roman de televiziune ProTV.

Incepand cu ianuarie 2000, Teatrul ACT s-a reorientat catre colaborarea cu companiile independente producatoare de spectacole de teatru, reusind sa aduca in atentia publicului si a criticii artisti tineri si talentati carora, in teatrele subventionate de stat, li se refuza sansa de a da adevarata masura a talentului lor. Printre partenerii Teatrului ACT in initierea si continuarea acestui demers mentionam Compania Teatrul Inexistent (Domnul si Doamna Oval, Cum se face…, Sa zbori spre paradis), Compania Of-Of (O zi de vara), Teatrul Fara Frontiere (Anne Frank), Fundatia pentru o Imagine Libera (Si cu violoncelul ce facem?), LB Production (Fantaisie d'Opera).

Ca o recunoastere a valorii artistice promovate prin aceste colaborari, Teatrul ACT si partenerii sai au fost invitati la sfarsitul lunii mai si inceputul lui iunie la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamt (cu spectacolele Si cu violoncelul ce facem? si Cum se face…, actrita Antoaneta Zaharia primind Premiul pentru cea mai buna interpretare feminina pentru acesta din urma), Festivalul International de Teatru ALTERNATIVE si Bursa de Spectacole de la Sibiu (cu spectacolele Caleidoscop, O zi de vara, si Cum se face…), si Festivalul de Teatru ATELIER de la Sfantu Gheorghe (cu spectacolul Cum se face…).

Inca de la inaugurarea sa, insa cu precadere din  ianuarie 2000,  Teatrul ACT nu a facut decat sa raspunda unui orizont de asteptare, caracteristic atat publicului de teatru din Romania, cat si mai ales tinerilor regizori si actori, reuniti sau nu in cadrul unor companii independente, care au reusit, prin Teatrul ACT, sa isi joace sansa: sansa de a face altceva… altcum. Teatrul ACT a incurajat si amplificat acest orizont de asteptare si, impreuna cu partenerii sai, a oferit si ofera in continuare spectatorilor o alternativa, acestia avand la randul lor ocazia de a participa la un alt fel de spectacol, ACT fiind prin urmare privit ca un loc privilegiat al teatrului alternativ, o oaza a initiativei private in materie de teatru.

Aceasta atitudine de deschidere spre teatrul alternativ - noua in masura in care este asumata acum intr-un mod coerent si sustinut, noua in masura in care devine o trasatura caracteristica, o identitate a Teatrului ACT - nu este una exclusivista, de respingere fata de sprijinul si avantajele pe care le poate oferi si colaborarea cu institutiile de cultura din Romania, altele decat cele independente. Deoarece tocmai aceasta este miza: a atrage acest sistem institutionalizat in curentul de innoire a tot ceea ce tine de productia de spectacole de teatru, a stimula acea initiativa care sa vina din partea institutiilor de cultura finantate de stat si a o directiona spre acel tip de act artistic - cel independent - care ar putea intr-adevar dinamiza si moderniza activitatea culturala in Romania.

In ultimii ani, in Romania, au aparut numeroase companii independente de teatru, ce se delimiteaza clar de viziunea artistica si structura manageriala caracteristica teatrelor de stat. Numarul relativ mare si diversitatea de obiective imediate specifice acestor companii  dovedesc ca aparitia si dezvoltarea acestui curent independent de innoire sunt mai mult decat necesare. Insa, pentru a reprezenta intr-adevar un fenomen si pentru a avea un impact real, este nevoie ca el sa se manifeste intr-un mod unitar.

Prin parteneriatele cu companiile independente, pe care le-a desfasurat si continua sa le desfasoare tocmai pentru a stimula initiativa independenta in procesul de productie de evenimente culturale, Teatrul ACT propune un posibil model de unitate, coerenta, si colaborare eficienta intre aceste institutii independente, model care speram sa fie preluat si imbunatatit si de alte institutii, si sa constitutie o alternativa reala la sistemul teatrelor de repertoriu.

Pe termen lung, acest demers vizeaza in egala masura, prin stimularea concurentei, si o sincronizare/armonizare cantitativa cu realitatile vietii culturale - in speta teatrale - din tarile vest-europene, unde numarul companiilor independente il depaseste cu mult pe cel al institutiilor si companiilor subventionate de catre stat.


AGENDA ACTIVITATILOR DERULATE DE 
Fundatia TEATRUL ACT

1995/1996
1 octombrie 1995: premiera la Cluj cu spectacolul Omor in catedrala, dupa T. S. Eliot, in regia lui Mihai Maniutiu si scenografia Doinei Levinta, avandu-l in rolul principal pe Marcel Iures - primul proiect teatral al Fundatiei. O coproductie cu Teatrul National din Cluj.
30 iulie - 10 august 1996: turneu cu spectacolul Omor in catedrala la ALMEIDA Theatre, Londra, Marea Britanie unde s-a jucat in 12 reprezentatii

1998
24 septembrie: inaugurarea spatiului Teatrului ACT din Calea Victoriei 126
24 septembrie: premiera spectacolului Cetatea Soarelui, dupa Tommasso Campanella, in scenariul si regia lui Mihai Maniutiu, cu Marcel Iures si Adrian Titieni - primul proiect al Teatrului ACT.
3 - 6 decembrie: Workshop Jerzy Grotowski. Repararea unei uitari - o coproductie a Teatrului ACT cu L'Academie Experimentale des Theatres Paris si Editura Unitext, in colaborare cu Workcentre Jerzy Grotowski Pontedera Italia, Centrul International de Arta Contemporana Bucuresti, si cu sprijinul Centrului Cultural Roman de la Paris, workshop condus de George Banu si Michelle Kokosowski
19 decembrie: Spectacol de Craciun cu si pentru copiii strazii, in colaborare cu Organizatia Umanitara CONCORDIA si Fundatia Sigma ART

1999
ianuarie - noiembrie: reprezentatii cu spectacolul Cetatea Soarelui
mai 1999: in parteneriat cu Centrul Cultural francez din Cluj, Teatrul ACT organizeaza un Atelier de Dans Contemporan, condus de dansatorul si coregraful francez Sylvain Groud, membru al renumitei Companii de Dans Contemporan Preljocaj, workshop care s-a bucurat de participarea a numerosi dansatori, actori, (sau studenti la actorie) si coregrafi romani.
iunie - noiembrie: Sa zbori spre paradis - cu aproximativ 30 de reprezentatii - un spectacol realizat de Compania Independenta Teatrul Inexistent, si prezentat la Teatrul ACT incepand cu iunie 1999, urmand a fi reluat in cursul anului 2000.
10 - 19 septembrie: Genosse Frankenstein, Unser Geliebter Fuhrer! (Tovarase Frankenstein, Conducator Iubit) - o coproductie Weimar 1999 Capitala Culturala a Europei cu Teatrul ACT si Teatrul Odeon; spectacol prezentat in 6 reprezentatii la Weimar, in Germania, in cadrul Festivalului Frankenstein - Ein Monster Festival, si difuzat de televiziunile 3sat si arte in mai multe tari vest-europene, iar in Romania de postul de televiziune ProTV. Spectacolul a fost conceput si realizat de Mihai Maniutiu, si I-a avut ca protagonisti pe Marcel Iures si Oana Pellea.
22 - 23 noiembrie: productia cu care Teatrul ACT a fost inaugurat in septembrie 1998 - Cetatea Soarelui (un spectacol de Mihai Maniutiu, dupa un text de Tommasso Campanella, cu Marcel Iures si Adrian Titieni) - este prezentata in cadrul Festivalului National de Teatru (Bucuresti), in patru reprezentatii, dintre care doua la cererea publicului.
19 decembrie: Decembre - un spectacol de Craciun, organizat in sprijinul copiilor strazii, in parteneriat cu Organizatia Umanitara CONCORDIA si Fundatia Sigma Art, in colaborare cu Editurile UNIVERS, HUMANITAS si .ION CREANGA (care au donat carti acestor copii), si firmele LaFourmi si Excelent SA (care facut cadou bomboane si dulciuri).

2000
8 ianuarie: PREMIERA la Teatrul ACT cu spectacolul Domnul si Doamna Oval, o productie a Companiei Independente Teatrul Inexistent; scenariul si regia Teodora Herghelegiu, ilustratia muzicala Viorel Florean, miscarea scenica Ioana Popovici, cu Dana Voicu, Andrei Aradits si Antoaneta Zaharia; spectacolul s-a jucat intr-o prima serie de 5 reprezentatii in cursul lunii ianuarie; participa la Festivalul de Umor Negru HUMORROR si a fost de asemenea invitat in cadrul altFEST  la Bistrita in septembrie 2000.
14 ianuarie: PREMIERA cu spectacolul O zi de vara, o productie a Companiei Independente OFF-OFF; regia, conceptia scenografica si ilustratia muzicala Alice Barb, coregrafia Eduard Gabia, cu Ada Navrot, Daniel Popescu, Liviu Lucaci si Eduard Gabia; spectacolul a fost prezentat in cadrul Festivalului International de Teatru ALTERNATIVE si a Bursei Internationale de Spectacole de la Sibiu in 29 mai, bucurandu-se de un mare succes, si se va juca in continuare la Teatrul ACT. Spectacolul a fost de asemenea invitat in cadrul altFEST  la Bistrita in septembrie 2000.
22 ianuarie: PREMIERA la Teatrul ACT cu spectacolul Si cu violoncelul ce facem?, o productie a Fundatiei Pentru O Imagine Libera, dupa un text de Matei Visniec; regia Vasile Nedelcu, miscarea scenica Malina Andrei, cu Mihai Calin, Ada Navrot, Gabriel Spahiu si Vasile Nedelcu; spectacolul a fost prezentat in cadrul Festivalului de Teatru de la Piatra Neamt (mai 2000) si HUMORROR (septembrie 2000), si se va juca in continuare la Teatrul ACT.
15 martie: PREMIERA cu spectacolul CALEIDOSCOP, conceput si realizat de coregrafa Miriam Raducanu, un spectacol de teatru-muzica-miscare, distins cu Marele Premiu la Gala Tanarului Actor - Costinesti 1999, cu Manuela Alionte, Stefan Aruxandrei, Bogdan Dumitrescu, Clara Flores, George Francu, Iulia Siia, Dana Teodorescu, Luminita Vilciu si Dan Vulc; spectacolul a fost prezentat in cadrul Festivalului International de Teatru ALTERNATIVE si a Bursei Internationale de Spectacole de la Sibiu in 29 mai, bucurandu-se de un mare succes, si se va juca in continuare la Teatrul ACT.
14 aprilie: PREMIERA cu spectacolul Fantaisie d'Opera, realizat de LB Production, conceptia scenica si regia Armand Gerard, coregrafia Eduard Gabia, cu Mihaela Stanciu (soprana), Iordache Basalic (bariton), Robert Nagy (tenor), Mihaela Valcea (la pian); danseaza Eduard Gabia si Maria Baroncea; spectacolul cuprinde arii celebre din Mozart, Beethoven, Rossini, Donizetti si Bizet, in interpretarea celor mai buni solisti de la Opera Romana. Spectacolul s-a jucat in doua reprezentatii (14 si 21 aprilie pana in prezent) si urmeaza a fi reluat incepand cu luna septembrie.
24 martie: PREMIERA cu spectacolul Chelnerul mut, dupa Harold Pinter (traducerea Florin Piersic Jr.), o productie a Companiei Independente de Teatru D'AIA, regia Puiu Serban, scenografia Stefan Caragiu, cu Florin Piersic Jr. si Liviu Lucaci. Spectacolul se va juca in continuare la Teatrul ACT.
27 martie: PREMIERA cu spectacolul CUM SE FACE…, adaptare dupa Roberto Mazzuco, o productie a Companiei Independente Teatrul Inexistent, regia si conceptia scenografica Teodora Herghelegiu, miscarea scenica Ioana Popovici, ilustratia muzicala Viorel Florean, cu Gabriel Coveseanu, Mihai Razus/Andrei Aradits, Antoaneta Zaharia, Mihai Baranga si Iuliana Margarit. Spectacolul a fost prezentat in cadrul Festivalurilor de la Piatra Neamt (unde Antoaneta Zaharia a obtinut premiul pentru cea mai buna interpretare feminina), Sibiu si Sfantu Gheorghe, a fost invitat la Festivalul Zurcher Theater Spektakel - Zurich, Elvetia, cu doua reprezentatii in 28 si 29 august - si la altFEST, Bistrita, si se va juca in continuare la Teatrul ACT.
19 iunie: PREMIERA cu spectacolul Ziua maniei, conceput si interpretat de Silvia Codreanu, produs de Horia Garbea, cu sprijinul ProHelvetia. Un spectacol teatral cu poezie exclusiv feminina si romaneasca pe tema neantizarii, a mortii, ce imbina jocul actoricesc, muzica, dansul. Reprezentatiile cu Ziua Maniei vor fi reluate incepand cu luna septembrie a acestui an.
16 iulie: PREMIERA cu spectacolul Numaratoarea inversa, dupa un text al Savianei Stanescu, o productie a Companiei Independente Teatrul Inexistent, regia Theodora Herghelegiu, miscarea scenica Ioana Popovici, scenografia si costumele Florin Botea, ilustratia muzicala Viorel Florean, cu Dana Voicu/Ligia Stan, Bogdan Talasman, Catrinel Badina/Monica Eftimiu si Gabriel Coveseanu. Spectacolul urmeaza a fi reluat incepand cu luna septembrie a acestui an.
16 - 17 septembrie: PREMIERA cu spectacolul Poveste de cartier, realizat de Companiile Of-Of si Caleidoscop, dupa o idee din piesa Connection de Jack Gelber, regia, scenariul si conceptia muzicala Alice Barb, costumele si machiajul Dana Istrate, coregrafia Mateia Stanculescu, muzica originala 1 Q Sapro si La Familia, cu Manuela Alionte, Bogdan Dumitrescu, George Frîncu, Iulia Sîia, Dana Teodorescu Vulc, Luminita Vîlciu si Dan Vulc, si cu participarea extraordinara a lui 1 Q Sapro - Un spectacol sponsorizat de ERICSSON.